Nicolae Ceauşescu, drept de viaţă şi moarte asupra satelor. ”Numai evenimentele din decembrie 1989 au putut să curme această demenţă totalitară”

Documentele de arhivă arată că în iunie 1986, la reuniunea plenară a Comitetului Central al PCR (23-24 iunie), Nicolae Ceauşescu hotărăşte să accelereze planul general privitor la localităţile rurale. Ca urmare, la 18 decembrie 1986, Secţia organizatorică a Comitetului Central prezintă un raport pe judeţe care prevedea desfiinţarea („dezafectarea“) a 3.931 de sate din cele 13.123 existente. Judeţele cele mai afectate erau, în ordine descrescătoare: Alba – 264; Argeş – 252; Bacău – 237; Vâlcea – 222; Prahova – 206; Vaslui – 195; Iaşi – 174. Judeţele cel mai puţin afectate erau, în majoritate, situate în Transilvania: Maramureş – 15; Brăila – 19; Braşov şi Bistriţa Năsăud – 20 fiecare; Covasna – 23; Satu Mare – 25; Sibiu – 26. Sectorul Agricol Ilfov, regiune limitrofă Bucureştiului, era puternic lovit, cu 44 de sate destinate demolării.

• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
• Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?

Cadrele PCR au încercat să tragă de timp

“Din stenogramele Comitetului Politic Executiv se înţelege că existau anumite reticenţe din partea responsabililor judeţeni, cadre ale partidului, care trăgeau de timp când era vorba să trimită planurile cerute de la centru. La 3 noiembrie 1988, la o şedinţă cu prim-vicepreşedinţii Comitetelor Executive ale Consiliilor Departamentale, Nicolae Ceauşescu preciza că aprobase deja câteva planuri de sistematizare a comunelor dintre propunerile primite din partea a 28 de judeţe, dar că aştepta în continuare propuneri similare de la încă 12 judeţe. Dădea ca exemplu comunele în curs de sistematizare din Sectorul Agricol Ilfov şi insista asupra faptului că erau interzise orice construcţie sau lucrări de reparaţie în satele ce urmau să dispară”, afirmă istoricul Mihnea Berindei într-un articol publicat în Revista 22, în 2009. Istoricul a studiat documentele Comitetului Central al PCR privind perioada 1977-1989, care, în opinia sa, aruncă o nouă lumină asupra sistematizării satelor.

La începutul lui 1989 şi în ciuda dezaprobării generale şi a unei mobilizări fără precedent pentru salvarea satelor româ¬neşti, Nicolae Ceauşescu îşi continuă imperturbabil opera de distrugere. Un document din Arhiva Comitetului Central al PCR – Secţia Organizatorică, dosarul numărul 19/1989 arată că: „În toate judeţele s-au construit mari platforme industriale, construcţii agrozootehnice, unităţi de cercetare ştiinţifică şi de proiectare, fondurile fixe productive create tota¬lizând azi circa 2.700 miliarde de lei. Procesul neîntrerupt al dezvoltării economi¬co-so¬ciale a fost însoţit permanent de adaptarea şi îmbunătă¬ţirea cadrului organizatoric. Au fost luate o serie de măsuri pentru o mai bună organizare a comunelor, redu¬cându-se numărul lor de la 4.246 la 2.705, s-au creat consiliile unice agro¬industriale ca unităţi de conducere a agriculturii, dar şi ca centre ale dezvoltării economico-sociale ale patriei, au fost înfiinţate două judeţe noi şi Sectorul Agricol Ilfov. A crescut numă¬rul localităţilor urbane de la 186 la 237, ponderea populaţiei acestora repre¬zentând azi 52% din totalul populaţiei ţării, faţă de numai 30% în 1965”.

Nicolae Ceauşescu se joacă cu cifrele şi devine mai prudent

În articolul publicat în Revista 22, Mihnea Berindei nota despre anul 1989:

“La 25 ianuarie, Emil Bobu îi înmâna preşedintelui – şi totodată secretar general al partidului – un raport, sinteză a propunerilor avansate, chipurile, de Consiliile Populare Comunale (la cererea conducerii partidului, se ţinuseră şedinţe între 10 şi 21 ianuarie). Se preconiza reducerea numărului de comune de la 2.705 la 2.387 (cu 318 mai puţin), ca şi acela al cooperativelor agricole de producţie de la 3.692 la 3.1505. Dispunem şi de raportul pe care acelaşi Emil Bobu îl transmisese lui Nicolae Ceauşescu şi care făcea sinteza hotărârilor luate, după cum se declara în raport – la şedinţele Consiliilor Populare Judeţene, convocate între 20 şi 31 ianuarie. Raportul este adnotat de Ceauşescu, care, este evident, nu îl consideră definitiv, ci doar ca pe un document de conjunctură. De exemplu, el taie fraza care precizează că, din 4.246 de comune existente în 1968, se ajunsese la 2.705 şi că se propune să nu se păstreze decât 2.387. Ceauşescu notează doar: . De asemenea, taie fraza: (amintesc că, în 1986, numărul de sate care trebuia păstrat era de 9.192) şi o înlocuieşte cu formula mai vagă: . Raportul preconizează o nouă reducere a suprafeţei construibile a localităţilor rurale, de la 285.839 de hectare prevăzute în 1986, la 278.029 hectare.

Se propune ca până în anul 2000 să dispară 28% din drumurile comunale (de la 32.080 km la 23.052 km), 45,6% din reţelele de telecomunicaţii (de la 41.160 km la 22.395 km) şi 56,4% din reţelele de electricitate (de la 230.513 km la 100.513 km). Ceauşescu pune semnul întrebării pe marginea acestui paragraf: se pare că a considerat mai prudent ca aceste cifre să nu fie făcute publice. Vedem dar că ameninţarea de distrugere masivă a habitatului rural era cît se poate de reală şi chiar dacă Ceauşescu pare să fi devenit mai prudent în privinţa anunţării cifrelor, determinarea lui era inflexibilă. Numai evenimentele din decembrie 1989 au putut să curme această demenţă totalitară”.

Scrisoarea celor 6 către Ceauşescu

Până la momentul revoluţiei, sistematizarea satelor a constituit un punct important în acţiunile disidente. Astfel, în Scrisoarea celor 6 veterani către Nicolae Ceauşescu, semnatarii atrăgeau atenţia că planul de sistematizare este anticonstituţională.

,, Într-o vreme în care însăşi ideea de socialism pentru care am luptat este discreditată de politica dvs. şi când ţara noastră este izolată în Europa, am decis să ne ridicăm glasul. Suntem perfect conştienţi că făcând acest lucru ne riscăm libertatea şi chiar viaţa, dar ne simţim datori să vă adresăm un apel de a schimba cursul actual înainte de a fi prea târziu. Comunitatea internaţională vă reproşează nerespectarea Actului final de la Helsinki pe care l-aţi semnat chiar dvs. Cetăţenii români vă reproşează nerespectarea Constituţiei pe care v-aţi depus jurământul. Iată care sunt faptele: A. Întregul plan de sistematizare a satelor şi mutarea forţată a ţăranilor în blocuri de apartamente cu 3 etaje contravin articolului 36 al Constituţiei, care protejează dreptul la o locuinţă proprietate personală împreună cu anexele şi terenul pe care se află (…)”, se arată în scrisoarea concepută de fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol şi semnată de alţi cinci foşti membri marcanţi ai PCR: Alexandru Bîrlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Scrisoarea a fost publicată de posturile de radio BBC şi Europa Liberă la 11 martie 1989.

O ameninţare la care nu s-ar fi gândit nici turcii

În emisiunea „Actualitatea Românească” din 29 august 1989 a postului de radio „Europa Liberă” s-a difuzat un apel în numele unei organizaţii autointitulate „Frontul Salvării Naţionale”. Revoluţionarul Marius Mioc afirmă însă că, după 1989, profesorul Alexandru Melian s-a autodemascat ca fiind autorul acelui apel în care Nicolae Ceauşescu este criticat pentru planul de sistematizare a satelor.

“Să supuneţi discuţiei şi să decideţi cu cea mai mare răspundere pentru prezentul şi viitorul ţării hotărîrea privind sistematizarea satelor. Deşi în principiu aceasta pleacă de la o necesitate reală, ea a devenit, prin felul în care a fost gîndită, la trecutul şi la viitorul nostru un atentat inadmisibil la adresa individului, transformat într-un simplu obiect pe care statul îl manevrează cum vrea. Cine i-a dat lui Nicolae Ceauşescu drept de viaţă şi de moarte asupra oamenilor, familiilor, satelor şi oraşelor? Cine îi dă lui şi uneltelor lui la cinismul de a-i obliga pe oameni să-şi dărîme casele cu propriile mîini sau să ceară în adunări regizate sub semnul terorii, să fie sistematizate, de fapt ucise, satele? Ne aflăm în faţa uneia din cele mai grave şi perfide ameninţări la adresa poporului nostru. O ameninţare pe care n-au gîndit-o nici măcar turcii, ruşii ori austro-ungarii în vremurile cînd au dorit pieirea noastră”, se arată în apelul profesorului Melian . (Va urma)

Articolul de mai sus este parte a campaniei După 30 de ani – în căutarea Revoluţiei pierdute. O campanie împotriva uitării, marca „Gândul”.